Vizita
Trecuse mai mult de un an de cand eram cu Andrei. Locuiam impreuna si eram really happy. Andrei era prietenul perfect si in acelasi timp iubitul ideal. Nu ne sufocam, nu ne plictiseam si mai ales nu ne certam. In casa noastra plutea un aer de multumire totala. Foarte des ne trezeam cu o dorinta de duca si fara multe pregatiri plecam la mare sau la munte. Cateodata ne luam si amicii dupa noi. Aveam o gasca perfecta, unita si diversa. Saptamanal organizam petreceri. De multe ori petrecerile noastre se prelungeau la doua sau chiar trei zile. Casa noastra era de fapt mereu plina de viata.
Intr-o zi ne-am trezit cu tatal lui la usa. L-am primit surprinsi, de obicei ne anunta din timp de orice vizita. Parea trist, preocupat. I-am pregatit cu Andrei ceva de mancare si i-am facut o cafea, dupa care ne-am asezat langa el asteptand o explicatie. Era clar ca ceva se intamplase. Dar el n-a spus nimic. A mancat in tacere, iar apoi s-a ridicat sa plece. Cand a ajuns in dreptul usii am observat cum lacrimi uriase i se prelingeau pe obrajii lati. Mi s-a parut atat de ciudat sa-l vad plangand pe acest gigant care parea facut din stanca. Ingrijorati, l-am intrebat de ce….de ce plange? Ce s-a intamplat? Iar el a aratat stangaci catre noi doi, si-a murmurat ca e doar fericit pentru noi, atat…
Stiam ca nu e doar atat, stiam ca lacrimile lui ascund ceva mai adanc. Nu stiam ca acele lacrimi prevestesc sfarsitul vietii noastre fericite.
Dupa cateva zile am primit o alta vizita. O vizita care s-a prelungit atat de mult incat m-a facut pe mine sa ma simt in vizita acolo…
…că de când nu ne-am văzut(citit), multă vreme a trecut. un pupic mic
Acum, ca mi-am regasit linistea sufleteasca pot scrie din nou. Te pup si eu si astept cu nerabdare noutati de la tine.