Visul
M-am dus in ‘camera mea’ si plangand mi-am indesat hainele intr-o geanta. As fi plecat si asa, fara nimic, doar sa dispar de acolo.
M-am trezit cu Andrei langa mine. S-a uitat prelung la bagajul meu iar apoi la mine cu o privire disperata. M-a cuprins in brate, m-a tinut strans la pieptul lui sarutandu-mi tandru cand parul ravasit, cand obrajii, nasul, buzele, mainile. Printre saruturi imi soptea:
-Nu pleca iubita mea, te rog. Nu pleca…nu pleca…
- Nu mai pot ramane, Andrei. Nu-ti cer nimic. Doar ca eu…eu nu mai pot locui aici. Am sa locuiesc din nou cu Anne. Nu ne vom departi, doar vom locui separat. Ca la inceput. Intelege-ma, atmosfera de aici e mult prea tensionata pentru mine.
El continua sa ma sarute si sa ma roage sa raman, sa am rabdare, sa am imcredere in el, ca totul va reveni la normal in scurt timp.
Ma simteam coplesita de dragostea lui. Impreuna cu a mea parca forma un scut, o sfera asezata in jurul nostru care ne apara de tot ce incerca sa ne distruga fericirea. Dintr-o data m-am simtit din nou puternica si optimista.
Si am ramas…
In acea noapte am avut un vis ciudat, un cosmar. Se facea ca Andrei cazuse intr-un lac adanc, plin cu excremente, iar eu disperata incercam sa-l trag afara. Strigam dupa ajutor dar nimeni nu se apropia de noi. Langa noi, mai incolo era mama lui care asista la scena fara a face nici macar un gest. Mi-am dat seama ca doar eu puteam sa-l salvez. Il trageam de mana cu toata puterea, dar el parea din ce in ce mai greu si…m-am trezit din vis speriata. M-am uitat la el cu drag. Dormea langa mine linistit. I-am mangaiat cu privirea chipul frumos, apoi am zambit urmarindu-i mana care ma cauta pipaind cearceaful. Cand in sfarsit m-a gasit, m-a tras tandru in bratele lui. Mereu dormeam imbratisati, chiar si in noptile cele mai toride. Am adormit incercand sa descifrez acel cosmar ciudat…
esti de groaza
) scrie mah mai des, ca eu sunt ramolita si uit de la un episod la altul 
Pun pariu ca esti genul care daca incepe o carte nu are liniste pana nu o termina. Ma insel?
Esti infometata de literatura.
Nu eu scriu aici…e sufletul meu cel care scrie. Eu sunt doar scribul care depinde de toanele lui.
niciodata nu mi-au placut lacrimile… nici cele de fericire, cel putin… dar mereu le-am inteles… si le-am acceptat cu un nod mare in gat…
cand eram copil, aveam cosmaruri… ma seperiau… poate de aia am inceput sa visez mai mult cu ochii deschisi, decat in somn…
tot de bine si mai bine iti doresc… fara lacrimi, cosar sau altceva de felul acesta… ci dor cu zambet si fericire in priviri…
ovi
Nu-i numai literatura, imi place sa ascult povesti. Povestile altora, vietile lor..nu au intotdeauna valoare literara, insa sunt mereu fascinante.
Iar povestile tale sunt incredibil de fascinante
heeeii..unde disparusei? >:D<
La mare, la soare… Din cand in cand mai trec si pe aici. Cand se va termina vara, voi fi aici 100%.