Astept diagnostic
Asta ma nedumereste cel mai mult….de cate ori ma dezamageste vre-un barbat….ma gandesc la ‘el’. De parca ‘el’ ar fi perfectiunea intruchipata. De ce naiba ma gandesc la el? De ce nu la un alt iubit. El n-a fost nici primul, nici ultimul. Nici cel mai rau nici cel mai bun. Dar a fost si vad ca ramane cel mai important.
Mi-e dor de el? Sau e doar un alt terip de-al mintii mele. Un paravan dupa care sa ma pot ascunde, sa ma pot proteja. De ce anume mi-e frica? Ce ascund de mine insumi? Cand am sa ajung sa ma cunosc?
Pana una alta, dansez imaginar cu el. Ma tine strans in brate si se uita la mine zambind. Si-l iubesc…dar ma doare. Ma doare…
ne e lumea plina de etaloane… masuram… cantarim… numaram… si pana la urma ramanem tot cu mana intinsa… fie a oferta, fie a cerere…
doar dragostea ne este si ne ramane unica… chiar daca incercam sa o comparam… nu o regasim in nimci si nimeni… de fiecare data este altfel, este unica… de neanlocuit… de neasemuit… si asa cumem e, ne face viata minunata…
te gandesti la el… doar pentru ca alegi sa te gandesti la el… si… mai ales pentru ca… in timpul acela, nu iubesti cu adevarat pe cel cu care esti… (sper sa ma insel in ce am zis la final… sorry..)
Inca il caut pe ‘el’. Acel ‘el’ care ar stii sa ma iubeasca cu adevarat. Fara sa-i fie frica, fara sa se gandeasca prea mult la viitor, la ce va zice mama lui sau lumea din jur, fara sa se zgarceasca.
Care ar da totul pentru cateva minute alaturi de mine.
Nu stiu daca am sa-l gasesc vreodata…dar stiu ca numai el m-ar putea face fericita. Asa ca n-am sa ma opresc sa-l caut.
nici nu este bine sa te opresti din cautare…
cautarea are farmecul ei… dat si de zbaterea inimi in asteptare…
mai rau este atunci cand… cautarea ramane mai frumoasa decat gasirea… dar la tine nu va fi cazul… sunt convins de asta…
te gandesti la el pt ca pana acum el a fost cel mai aproape de ideea ta de “barbat”, de “animusul” tau, de sufletul din tine pe care-l cauti. noi toti suntem in cautarea propriului nostru suflet pe care-l proiectam in ceilalti cand gasim asemanari. si eu multa vreme am vorbit singura… cu un el imaginar lol… poate mai vorbesc si acum.
foarte bine faci ca nu te opresti. dar poate abia dupa ce te opresti o sa-l gasesti.
pupici
pai..”el”reprezinta idealul absolut din punctul tau de vedere.si nimeni nu il poate egala.
si indiferent cu cati altii vei incerca sa il inlocuiesti, te vei simti singura..
de ce?pentru ca niciunul nu se compara cu EL.
eu cred ca sunt ultima persoana care sati dea un sfat in aceasta privinta.(au trecut 6 ani si inca ma mai gandesc la el…)dar incerc…incerc sati spun ca acea durere pe care o simti in dreptul inimii, acea groapa abisala care inca se mai adanceste in tine este pura ta creatie.Am realizat ca doar dorinta noastra de a mai percepe reala legatura cu “el”, acea legatura intima; aceasta dorinta e singura vinovata de durerea ceo simti.Nuti spun sa nu mai crezi, pentru ca e al naibii de bine sa simti uneori ca ai o putere uimitoare in maini si sa stii sigur ca tu esti de fapt aleasa lui…dar uneori atunci cand esti obosita de toata aceasta situatie, priveste nostalgic toate amintirile tale cu el, urmalestele ca pe un film in care voi doi sunteti protagonistii si apoi stoarce tot cea fost mai bun.Privestete pe tine insati si o sa vezi cat de “bogata” esti acum.Nu uita insa sa ascunzi o farama de speranta in fiecare lucru pe care il faci, apoi lasate purtata de vant.(SERENDIPITY-sa crezi in destin e singura sansa de a supravietui iubirii)
Atunci cand vrei sa trisezi il poti visa nopti intregi…poti trai o vreme din vise pana viata iti va dezvalui a ei cale.